Cunoscut din cele mai vechi timpuri, testamentul este definit de art. 802 Codul civil, ca fiind „un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau o parte din avutul sau”. Aceasta definiţie este în general criticată, pe de o parte, pentru că testamentul poate conţine exclusiv dispoziţii cu caracter extrapatrimonial. Fără îndoială că testamentul poate conţine şi dispoziţii cu conţinut extrapatrimonial, cum ar fi cele referitoare la recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei (art.57 din Codul familiei), cele referitoare la donarea unor organe în vederea efectuării unor transplanturi sau cele referitoare la înhumarea (incinerarea) şi funeraliile defunctului. Asemenea dispoziţii utilizează testamentul ca suport, dar prin aceasta ele nu dobândesc o natură testamentară, testamentul neavând repercusiuni asupra condiţiei lor juridice. Astfel, potrivit dispoziţiilor art.48 alin.3 şi 57 alin.3 C. fam., recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei făcută prin testament este irevocabilă, în timp ce testamentul este esenţialmente revocabil.
Dacă luăm însă în considerare faptul că dreptul succesoral reglementează transmiterea patrimoniului defunctului la moştenitorii săi legali sau testamentari , cu alte cuvinte ca devoluţiunea succesorală (atât legală, cât şi testamentară) are o esenţă patrimonială, trebuie să conchidem că nu poate exista testament în sensul propriu al noţiunii (act prin care se derogă de la regulile moştenirii legale) fără ca acesta să conţină legate . Aşadar, fără legate (dispoziţii cu privire la bunurile succesorale) nu poate exista moştenire testamentară şi prin urmare nici testament. De aceea se poate afirma că „ceea ce este instituire de legatari aparţine dreptului succesiunilor testamentare”, iar „ceea ce este dispoziţie de ordin extrapatrimonial rămâne supusă regulilor care îi sunt proprii”. Prin urmare, un act prin care, de pildă, defunctul ar dispune exclusiv cu privire la funeraliile sale nu este un testament în sensul strict juridic al cuvântului, ci doar prin extensie, niciodată neputându-se pune în legătură cu acesta probleme cum ar fi cele ale captaţiei şi sugestiei, capacităţii de a dispune şi de a primi prin testament , a caracterului conjunctiv etc., toate specifice doar dispoziţiilor testamentare conţinând legate, iar nu şi dispoziţiilor cu obiect extrapatrimonial, chiar dacă şi acestea sunt acte de ultimă voinţa (mortis causa) ale defunctului.
Din cele de mai sus rezultă că testamentul este un act unilateral şi personal a), un act solemn b), un act de dispoziţie cu titlu gratuit c), un act mortis causa d) şi un act revocabil e).
a) Un act unilateral şi personal.
Testamentul este un act juridic unilateral întrucât ia naştere exclusiv din voinţa testatorului. În acelaşi timp, el este şi un act eminamente personal, neputând fi realizat decât de testator, dar nu şi prin mandatar.
Donaţia şi testamentul sunt singurele acte juridice prin care se pot face acte de dispoziţie cu titlu gratuit (art. 800 C. Civ.). Spre deosebire de donaţie, care este un contract ce ia naştere din acordul de voinţe dintre donator şi donatar, testamentul ia naştere dintr-o manifestare unilaterală de voinţă. Aceasta nu înseamnă însă că legatarul (beneficiarul testamentului) este obligat să primească ceea ce i-a lăsat defunctul. Legatarul are dreptul (potestativ) de a opta fie pentru acceptarea, fie pentru repudierea legatului . În caz de acceptare a legatului, transmisiunea drepturilor de la testator la legatar se va face în temeiul testamentului (voinţei testatorului) cu efecte de la data deschiderii moştenirii, iar nu ca urmare a unui acord de voinţe între testator şi legatar, cu efecte de la data realizării acestuia.
b) Un act solemn
Testamentul este un act solemn întrucât manifestarea de voinţă a testatorului trebuie să îmbrace ad validitatem una din formele anume prevăzute de lege (infra nr.). Spre deosebire de contracte, guvernate de regula consensualismului, actele juridice unilaterale (cum este şi cazul testamentului) sunt acte solemne. Aceasta se explică prin faptul că în timp ce joncţiunea voinţelor (consensul) în materie contractuală devine un fapt social exterior fiecăruia dintre contractanţi, punând, eventual, doar probleme de probaţiune, în cazul testamentului, singură voinţă dispunătorului este în joc şi nimeni altcineva nu intervine pentru a-i constata existenţa şi conţinutul, astfel încât se impune exprimarea acesteia într-un tipar (formă) anume care să se detaşeze de gândirea care i-a dat naştere, devenind astfel un fapt social generator de consecinţe juridice susceptibil de a fi probat.În sine, solemnitatea este şi un mijloc de protecţie a consimţământului celui care se obligă, determinându-l să reflecteze şi să-şi clarifice intenţiile înaintea exprimării voinţei .
c) Un act de dispoziţie cu titlu gratuit
Aşa cum am văzut, testamentul este un act juridic de esenţă. Ca acte de dispoziţie cu titlu gratuit, legatele presupun atât un element material (economic), adică o diminuare a patrimoniului dispunatorului şi o îmbogăţire a patrimoniului legatarului, cât şi un element moral (intenţional), constând în intenţia de a gratifica (animus testandi). Spre deosebire de dreptul roman, în viziunea căruia testamentul nu putea exista fără instituirea de erede, adică fără desemnarea unei persoane care să asigure continuitatea personalităţii juridice a testatorului, având chemare la întregul patrimoniu al dispunatorului, şi care înlătura în totalitate succesiunea ab intestat , codurile civile moderne, inclusiv Codul civil roman, a renunţat la instituirea de erede, permiţând testatorului să dispună de bunurile sale prin legate în tot sau în parte, moştenirea testamentară putând coexista cu cea legală.
d) Un act mortis causa
Potrivit dispoziţiilor art. 802 C. civ., testamentul este un act prin care „testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă”. Cu alte cuvinte, este vorba de un act conceput să producă efecte doar la decesul autorului sau. Până la moartea dispunatorului, testamentul nu este „decât un simplu proiect, care nu obliga pe nimeni şi nu afectează nici un bun” . De aceea, pe timpul vieţii testatorului, legatarii nu pot invoca nici un drept asupra bunurilor dispunatorului , nefiind în drept să facă nici măcar acte de conservare.
e) Un act revocabil
Revocabilitatea este de esenţa testamentului. Art.802 C. civ. prevede expres că „testamentul este un act revocabil”. Prin aceasta testamentul se deosebeşte de donaţie, care este un act irevocabil (art.801 C. civ.).Fiind un act mortis causa, testamentul poate fi revocat oricând de testator până la data decesului sau, în tot sau în parte, în una din formele prevăzute de lege (infra nr. 237 şi urmat.)
Revocabilitatea testamentului este de ordine publică, astfel încât testatorul nu poate renunţa la ea printr-o manifestare de voinţa în acest sens.
Dreptul testatorului de a-şi revoca dispoziţiile testamentare anterioare este discreţionar, astfel încât nu se poate pune problema exercitării sale abuzive.Se pot da dispoziţii de impunere a unor sarcini legatarilor, exheredari (îndepărtarea de la succesiune a unor moştenitori legali),se poate desemna un executor testamentar împuternicit să aducă la îndeplinire ultimă voinţă a defunctului,se pot revoca dispoziţiile dintr-un testament anterior,sa e posibila retractarea revocării dispoziţiilor unui testament anterior sau un partaj de ascendent. Obiecţiunea nu este întemeiată întrucât în toate aceste cazuri voinţa testatorului are legătură, într-o formă sau alta, cu legatele, unele deja constituite (cazul impunerii unor sarcini legatarilor, a desemnării unui executor testamentar, a revocării dispoziţiilor dintr-un testament anterior), altele care se nasc din acele dispoziţii (cazul retractării revocării unui testament anterior, a exheredarii şi a partajului de ascendent).
– Cine moşteneşte în lipsa unui Testament ?
În absenţa unui testament, moştenirea se predă moştenitorilor legali. Legea română recunoaşte calitatea de moştenitor legal soţului supravieţuitor, care este chemat la moştenire alături de cele patru clase de moştenitori legali. Moştenitorii legali sunt chemaţi la moştenire în ordinea clasei şi a gradului de rudenie.
Soţul supravieţuitor moşteneşte în concurs cu oricare dintre cele patru clase de moştenitori legali, cota ce i se cuvine fiind următoarea :
* în concurs cu Clasa I de moştenitori, soţul culege ¼ din masa succesorala ;
* Clasa I de moştenitori – descendenţii (indiferent dacă aceştia sunt din aceeaşi căsătorie sau din afara ei) – împart moştenirea (sau cota ce li se cuvine) în cote egale între ei;
* în concurs cu Clasa a II – a de moştenitori, soţul culege din masa succesorală o cotă diferită, după cum urmează : dacă intră în concurs atât cu fraţii, cât şi cu părinţii defunctului culege cota de 1/3 ; dacă intră în concurs doar cu fraţii sau doar cu părinţii defunctului culege cota de 1/2.
Clasa a II – a de moştenitori – ascendenţii privilegiaţi (părinţii) şi colateralii privilegiaţi (fraţi, surori, nepoţi şi strănepoţi din aceştia) – împart moştenirea astfel : dacă ambii părinţi sunt în viaţă, aceştia culeg 1/2 din cota ce se cuvine acestei clase ; dacă există un singur părinte în viaţă acesta culege ¼ din cota ce se cuvine acestei clase. Între fraţi şi surori cota ce li se cuvine se împarte după cum urmează : dacă sunt din aceeaşi căsătorie – se împarte în cote egale
* în concurs cu Clasa a III – a sau a IV-a de moştenitori, soţul culege cota de ¾ din masa succesorală.
Clasa a III-a de moştenitori – ascendenţii ordinari (bunici, străbunici etc.) – împart moştenirea între ei în cote egale.
* Clasa a IV –a de moştenitori – colateralii ordinari (unchi, mătuşi, veri primari, fraţii şi surorile bunicilor) – împart moştenirea între ei în cote egale.
Cum se întocmeşte un testament
Persoana care doreşte să redacteze un testament trebuie să respecte anumite forme specifice. Dreptul român cunoaşte, printre altele, următoarele forme de testamente: – testamentul autentic, care se primeşte de către notar (testamentul legalizat la notar) ; testamentul întocmit de către testator şi depus în faţa unui judecător; testamentul olograf, care trebuie să fie scris în totalitate de mână de către testator şi semnat de către acesta.
Există în România un registru al testamentelor? Dacă există, care este autoritatea care ţine registrul şi cum se înregistrează un testament? În România există un Registru Naţional de Evidenţă a Testamentelor Autentice, ţinut în formă electronică de către Uniunea Naţională a Notarilor Publici. În acest registru se înregistrează testamentele autentice, precum şi revocările acestora.
Ajutorul de înmormântare şi ajutorul de deces
Ajutorul de deces şi ajutorul de înmormântare reprezintă venituri neimpozabile la nivelul persoanei fizice salariate.
Cele două noţiuni, deşi marchează acelaşi eveniment, se diferenţiază în funcţie de sursa din care sunt suportate. Ele pot fi cumulate de persoana îndreptăţită a le primi, întrucât sursele de acordare sunt diferite. Dacă ajutorul de deces este un drept conferit ca urmare a calităţii de asigurat, ajutorul de înmormântare se acordă de către angajator din sursele proprii, respectând prevederile contractului de muncă.
Ajutorul de deces
Cuantumul acordat este cel stabilit anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Din acest punct de vedere, ajutorul de deces este un ajutor cu destinaţie specială, suportat din bugetul asigurărilor sociale de stat, şi prin urmare un venit neimpozabil în temeiul art. 42 lit. a) din Codul fiscal.Cuantumul ajutorului de deces nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010. Pentru anul 2010, cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în cazul:
- asiguratului sau pensionarului, la 1.836 lei;
- unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, la 918 lei.
Ajutorul de înmormântare
Ajutorul de înmormântare va fi venit neimpozabil atât în cazul angajatului, cât şi în cazul altor persoane, dacă clauzele din contractele de muncă sau prevederile din legi speciale prevăd acordarea acestuia.La nivelul angajatorului, sumele respective vor reprezenta cheltuieli sociale deductibile în limita unei sume stabilite prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii realizat anual, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.
Ajutorul de deces
Pentru acest an, ajutorul de deces acordat de stat este de 2.022 de lei, sumă care i se va da celui care dovedeşte că a plătit pentru cheltuielile de înmormântare. Banii se acordă pentru toate persoanale asigurate, pentru pensionari sau rude ale unor persoane asigurate. Pentru cei care nu îndeplinesc aceste condiţii se va da ajutorul celui care aduce acte prin care dovedeşte că s-a ocupat de înmormântare.În funcţie de calitatea celui care a decedat, sumă se modifică. Se acordă un ajutor de 2.022 de lei numai pentru pensionari şi pentru persoanele asigurate. În restul cazurilor, ajutorul se reduce la jumătate.
Actele necesare pentru acordarea ajutorului de deces
În dosar vei depune o cerere tip certificat de deces în original şi copie, actul de identitate al solicitantului în original şi copie, acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau după caz, actul care atestă calitatea de moştenitor, tutore, curator, în original şi copie.De asemenea, va trebui să aduci şi acte din care să rezulte că s-au suportat cheltuielile de înmormântare. În cazul persoanelor inapte de muncă se va depune şi certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap sau actul medical prin care se atestă boala care l-a făcut inapt.
Unde depui dosarul
Dacă persoana decedată era în şomaj, actele se vor depune le sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Dacă persoană era angajată, vei duce toate actele la angajator.În cazul în care persoana care a decedat era pensionata, asigurata în sistemul de pensii sau membra a familiei unui titular asigurat sau a unui pensionar, actele se vor duce la Casa Judeţeană de Pensii „Toate actele se depun la sediul casei judeţene de pensii, la biroul Relaţii cu Publicul, iar programul de lucru este de luni până joi, de la 8.30 la 16.30.
Cine poate solicita această sumă
Poate depune dosarul fie soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul sau în lipsa acestora, orice altă persoană care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile. Dreptul asiguraţilor la ajutor de deces nu este condiţionat de îndeplinirea unui stagiu de cotizare.
